Nu există oameni cărora să nu le placă să fie apreciați. Chiar și cei mai modești dintre noi simt o plăcere când le e apreciată munca, când le sunt duse mai departe vorbele, când li se respectă planurile sau când le laudă cineva… ținuta.

Dar uneori zece mii de vorbe bune nu fac cât una singură de la un anume om. Chiar e un proverb care spune că “Atunci când te laudă un prost trebuie să-ți faci griji”

Întreabă orice femeie și îți va spune, mai ales după un pahar de șampanie, că vede toate avansurile bărbaților “bine” ca fiind complimente sincere și flatante, dar claxoanele, fluierăturile pe stradă și replicile de cartier îi stârnesc o jenă. “Oare am făcut eu ceva să mă bage în seamă erorile astea ale naturii?”

E rujul prea roșu? Decolteul prea adânc? Fusta prea scurtă? Prea mulată?

Întreabă orice bărbat și îți va spune, mai ales după un pahar de tărie, că momentul când a simțit că tatăl lui e mândru de el a fost un compliment mai mare decât recunoașterea dată de postura de Șef de promoție la facultate.

Ca să nu mai zic de momentul când și-a dat seama că pentru fiul lui e mai mult decât un supererou.

Știi ce e trist?

Că adesea oamenii care ne iubesc uită să ne mai facă și complimente.

Că femeile uită să le spună soților cât de mult înseamnă pentru ele că se descurcă în viața asta din ce în ce mai încurcată în care niciun bărbat nu a reușit să inventeze un GPS care să găsească drumul spre succes. Pe varianta scurtă, economică sau cea care evită ambuteiajul de pe Magheru…

E păcat că bărbatul care a alergat ca Usain Bolt după o himeră, uită să-i mai spună că e frumoasă după ce transformă himera în nevastă.

De la oamenii pe care îi iubim prețuim cel mai mult complimentele. Și adesea de la ei ne vin cel mai rar.

Scriu acest articol în speranța că oamenii care înseamnă cel mai mult pentru noi vor realiza cât de mult înseamnă un compliment de la ei.

Și se vor întoarce zâmbind în mijlocul unui trafic infernal către locul din dreapta în loc să stea cu ochii fixați pe semafor să vadă când se face verde. Se vor întoarce și vor spune femeii lor: Ești foarte frumoasă.

Ea va fi mai roșie decât semaforul la care nu te mai uiți. Oricum, știi când se face verde că te claxonează ăia din spate. Care nu au timp să citească. Să gândească. Și să facă un compliment din când în când.

Eu sunt în general cel care conduce și complimentul cel mai frecvent pe care îl fac e că o las pe ea să aleagă unde mergem.

Și uneori schimb vitezele cu stânga. Pentru că îi place atât de mult să o țin de mână. Când mai glumim pe tema asta spunem că următoarea mașină va fi cu cutie automată.

Poate pare fără legătură, dar încă mai ești aici și citești? Nu trebuia cumva să dai un telefon?

Guest-post Radu F. Constantinescu