Am prieteni care fac haine. Știu tot ce au pus acolo, dar nu trec totul pe etichetă. Nu poți să pui pe lângă 80% bumbac și 20% elastan și 100% inspirație sau 50% nopți nedormite.
Și totuși EI pot să pună etichete. Pentru că ei LE-AU FĂCUT.

Cum punem noi etichete unor oameni cărora de-abia dacă le știm numele?
Cum de le agățăm etichetele astea pe stradă? Dintr-o privire? Mama ei de ecografie la purtător! Cum mai scanăm noi și putem decide: pițipoancă, golan, neinsprăvită, superficial, obraznic.
Fusta prea scurtă “o cere”. Cea foarte serioasă “nu are”.

De unde ideile astea?

Mulți oameni simplifică pentru că trebuie să aducă un concept la nivelul lor de înțelegere.

Din nefericire pentru ei, dacă vrei să simplifici un concept trebuie să-l înțelegi în toată complexitatea lui, iar pentru domnii care judecă seriozitatea unei femei în centimetri de fustă veștile nu sunt prea bune 🙂

Ați observat că de cele mai multe ori etichetele sunt negative sau măcar un pic agresive? Și sunt puse de oameni care, deși nu se înțeleg prea bine nici pe ei înșiși, îi judecă pe alții. Îi etichetează.
Cum spuneam. Prietenii mei care fac haine au dreptul să facă asta. Etichetarea. Pentru că ei au făcut acele haine. Și pentru că hainele pot să aibă personalitate, dar nu sunt chiar atât de complicate!

Culmea, Creatorul (oricum l-ați numi) nu ne-a pus etichete. Mai degrabă ne-a pus întrebări. Cine suntem? De ce suntem așa și nu altfel? De ce viața e atât de scurtă? Ce putem face să ne fie mai frumoasă? Nouă. Celor dragi nouă.

Nu prea stăm să ne gândim la toate astea, iar celor care dau o oră din zi acestor întrebări le punem repede etichete. Neadaptați. Ciudați. Visători.

Sunt rate de plătit și job-uri de păstrat, spun ei. Ce atâta “sensu’ vieții”?

Eu nu o să pun etichete, dar cel mai probabil acestor oameni li s-ar potrivi unele chiar mai simple decât la haine. Nu cred că interesează pe cineva din ce sunt făcuți. Așa că aș trece doar prețul.

Guest-post Radu F. Constantinescu