Eșarfa, accesoriu seducător în această primăvară
Cunoaștem puterea transformării totale a unui outfit cu ajutorul accesoriilor și motivele pentru care o ținută ar trebui să fie accesorizată. Investind în câteva accesorii speciale, poți să te joci cu relativ puține piese de bază, lăsând accesoriile să facă o ținută să pară, de fiecare dată, alta.
„Nimic nu mă defineşte mai bine ca femeie, decât purtarea unei eşarfe din mătase”, spunea minunata Audrey Hepburn. Extrem de feminine, eșarfele și șalurile sunt accesoriile preferate primăvara și vara. Colorate, cu imprimeuri delicate, florale sau grafice, ușoare, fluide, adaugă ținutei tale un aer romantic, chic.
Originară din Roma Antică era folosită mai ales de bărbați (rolul ei era de a împiedica transpirația să curgă pe trup). Regina Victoria a popularizat acest accesoriu, devenind un element care deosebea clasa aristocrată de celelalte. Eșarfa a devenit astfel, de-a lungul vremii, un accesoriu predominant feminin, care poate proteja de soare și vânt, dar și adăuga outfitului o notă de cochetărie.
Povestind despre cochetăria naturală a franțuzoaicelor, manechinul Rodica Paleologue, adaugă: “De regulă nedespărțită de un șal pe care-l poartă diferit în funcție de ocazie: la gât, pentru aerul condiționat de la birou; pe umăr la o recepție; pe spate și brațe la teatru; înfășurată în el în avion.”
Primăvara aceasta imprimeurile sunt foarte la modă, iar eșarfele și șalurile vor fi indispensabile unei garderobe corecte de sezon. Regulile sunt simple: poți accesoriza o ținută uni cu o eșarfă cu imprimeu, floral sau geometric; dacă piesele vestimentare au deja imprimeuri, alege o culoare complementară, uni, pentru eșarfă; poți combina mai multe imprimeuri, dacă stăpânești cromatic ținuta.
Legate la gât sau pe cap, prinse jucăuș la poșetă, poartă-le cu bucurie și senzualitate! Iată o selecție de ținute accesorizate cu eșarfe din noua Colecție Primăvară 2017 YOKKO, care să te inspire pentru minunatele zile de primăvară pe care ți-o dorim plină de romantism, flori și inspirație!
Tu ce parere ai?