Larisa Bleav, călătoare și iubitoare de frumos
Larisa, cu ce te ocupi, ce job ai?
L: Manager de conformitate la HP Inc.
Îți place ceea ce faci?
L: În mare parte, da.
Cum te-a afectat pandemia, în mod personal?
L: Viața s-a schimbat foarte mult în ultimii doi ani. Sunt zile când nu ies din casă, nu mai sunt evenimente, și intervine plictiseala și monotonia. Este mai greu să găsești motivație în contextul actual, și din ce în ce mai greu să ai trăiri emoționale pozitive. Creierul are nevoie să fie stimulat și încerc să găsesc activități pentru perioadele de stat în casă: învăț o limbă străină pe Duolingo, urmăresc concerte online și merg la sală cât mai des. Călătoresc în continuare, și asta ajută, să ai mereu un plan cât de mic pe care să îl aștepți cu nerăbdare.
Am înțeles că lucrezi de acasă de mai bine de un an, ce îți lipsește cel mai mult din perioada în care mergeai la birou?
L: Socializarea.
Cum îți petreci timpul liber, ce pasiuni ai?
L: Concerte, călătorii; ideal o combinatie între cele două. 😊
Îmi place muzica rock, să descopar locuri noi, să fac poze, să citesc cărți de istorie.
Știu că ești vegtariană încă din copilărie. Ce te-a determinat să renunți la consumul de carne de la o vârstă atât de fragedă?
Larisa: Dragostea pentru animale. O masă delicioasă, pentru unii, nu merită curmarea unui suflet și o viață chinuită până în momentul respectiv. Și oricum, de când nu mănânc carne am descoperit multe alimente mult mai delicioase, nici nu pot spune că simt lipsa. Este mai greu în primii ani, când încă te uiți la carne ca la ceva comestibil, eu am trecut demult de faza asta. 😊
Cum salvăm lumea? Ce-i lipsește omenirii să se facă bine?
L: Bunătatea. Știu ca sună naiv, dar practic asta stă la baza tuturor lucrurilor rele din lume: când îți pasă mai mult să-i fie și vecinului rău, decât să faci un bine fără a aștepta ceva în schimb. Adoptă un animal în loc să cumperi, reciclează, ajută un bătrân, cumpără un brăduț la ghiveci și plantează-l în loc să cumperi unul tăiat și apoi să il arunci. Orice lucru mic contează.
Care sunt ritualurile tale de frumusețe?
L: Totul începe din interior. Sportul e cel mai important. Și un somn bun. 😉
Și apoi se completează și cosmetic: mie îmi plac serurile cu vitamina C pentru față și uleiul de cocos pentru păr.
Ce înseamnă pentru tine să fii o femeie activă?
L: Să fac sport, să mă plimb, să mă distez, să învăț lucruri noi.
Când vine vorba despre haine, ce stil preferi?
L: Cineva a spus că viața e prea scurtă pentru ținute plictisitoare. Nu pot să nu fiu de acord! Îmi place să-mi pun amprenta pe orice stil/combinație de haine și să le re-combin cum consider eu. De obicei merg pe mixuri de stiluri, dar am tot timpul câteva piese de rezistență preferate: little black dress, geaca de piele (imitație, bineînțeles 😊), bocanci și crop tops.
Cum descrii tu eleganța?
L: Când un lucru este făcut și purtat cu bun gust.
Care este relația ta cu brandurile de haine de la noi din țară? Cumperi haine sau accesorii de la producători români?
L: Sincer, nu mă uit. Dacă îmi place, cumpăr.
Cum te-ai simțit în hainele YOKKO, deși nu sunt neapărat stilul tău vestimentar, de zi cu zi?
L: Se simte calitatea în orice: cusături, material. Nu se pune problema că o haină să îți vină bine în talie și să te țină la umeri de exemplu. Sunt foarte bine făcute, îmi place lucrul ăsta, când știi din start că hainele comandate vor fi de cea mai bună calitate.
Foto: Larisa Bleav
Interviu & outfit: YOKKO THE FASHION STORE
Tu ce parere ai?