Designeri in Vitrina YOKKO Episodul 5

Joi, 26 noiembrie, s-a desfășurat episodul cu numărul 5 al proiectului-serial dedicat creativității românești, Designeri în Vitrina YOKKO. Date fiind condițiile actuale, totul s-a transmis live pe rețelele de socializare chiar din magazinul YOKKO din Unirea Shopping Center din București.

Identificarea și dezvăluirea în Vitrinele YOKKO a talentelor autentice românești independente a început odată cu încheierea carantinei, în 15 mai 2020, iar primul episod a avut loc în 9 iulie, în fața magazinului din Bulevardul Unirii numărul 7. 

Din primăvară și până acum am descoperit peste 50 de designeri români din toata țara, pe care nu vrem să-i lăsăm să-și piardă priceperea, inventivitatea, dragostea de frumos, și chiar modul de viață, considerăm că România ar avea de suferit în lipsa creativității intrinseci, autentice.

Pentru imagini din episoadele anterioare, puteți vizita acest link: https://www.yokko.ro/blog/category/noutati/

#LavaEgo
design and styling: Sabina Georgescu
photo: Jennifer Pircalabescu
model Nara Jackson
MUA: Daniela Stanciu

Și în această întâlnire cu numărul 5 s-a continuat acest demers de protejare și încurajarea creativității românești. Au fost invitați 12 creatori români de încălțăminte, îmbrăcăminte, accesorii vestimentare. Aceștia sunt, ca de obicei, absolvenți ai Universităților de Arte, artizani pasionați de design și oameni care și-au descoperit creativitatea deși aleseseră alt drum. În vitrinele YOKKO pot fi admirate, deci,  și creațiile designerilor lunii noiembrie:

 

  • Abraham 
  • Maria Amelian
  • Ethnos by Leo Gherasim Kreatore
  • Larisa Dragna
  • Mono Shoes
  • Straie by Vanessa Ressler
  • Sabinne
  • Nighters
  • Lilia
  • Dalb by Mihaela Dulgheru
  • Mariko Bag
  • KLU Shop
  • Viorica del Prado

 

Evenimentul a durat 100 de minute și a constat într-o serie de interviuri unu la unu cu designerii din București, dar și într-o legătură digitală cu cei aflați în alte părți ale țării și lumii. Miracolul tehnicii a făcut să ne îmbrățișăm virtual cu designeri români aflați în Timișoara, Madrid, Craiova și Sfântu Gheorghe. Totul a fost o sărbătoare a creativității, transmisă live pe Facebook și YouTube, pentru a fi accesibilă tuturor românilor, din orice colț al lumii.

Între invitați s-au aflat Ileana Popa, motor creator al brandului Aiko, (manager magazin YOKKO),  Alin Gălățescu, critic de modă, Mirela Vescan, make-up artist și Alexandra Velniciuc, actriță. Gazda transmisiunii online, Gianina Corondan, initiatoarea proiectului de descoperire a muncii românilor, Vizita de Lucru, a pus accentul pe necesitatea și modurile concrete de a proteja talentul și vitalitatea creativă a românilor, dar și pe importanța deosebită a lucrătorilor mici, care construiesc realmente, împreuna cu designerii, produsele cu care ne înnobilăm viața. 

Lipsa întâlnirii directe, a îmbrățișării și a comunicării față în față a fost suplinită întrucâtva de prezența atmosferei de toamnă autentică adusă de parfumul fructelor de Voinești, culese și oferite cu drag de Crăița Merelor, pentru a prefigura o etapă viitoare încărcată de rod.

Suportul foto-video impecabil oferit de Fotosfera, cu producătorul digital Marius Tudose la cârmă, dar și sprijinul media al partenerului Life.ro au trecut puțin sub uitare faptul ca traversăm această perioadă de restricții.

Am reușit să sărbătorim creativitatea designului românesc, respectând distanțarea fizică, urmând toate regulile de siguranță. Accesul a fost restrictionat.

În măsura în care va fi posibil, vom continua acest demers, vrem să aducem atenției românilor pe cei mai creativi dintre ei.

Va urma.

 Frumusețea va salva lumea.
Mai jos găsiți interviurile parte din episodul 5 al proiectului Designeri în Vitrina YOKKO.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tu ce parere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *