Modele de fuste office sau casual – cum să porți o fustă la birou, dar și în timpul liber?
Fusta este, fără doar şi poate, una dintre cele mai vechi piese de îmbrăcăminte din istorie. Dovezi ale purtării fustei de către femeile (dar şi de către bărbaţi!) de pe întreg globul, au apărut în urmă cu mii de ani înainte de Hristos. Începând cu secolul 16, fusta a început să devină din ce în ce mai complexă şi populară, iar detaliile care i-au fost adăugate nu au făcut altceva decât să-i sporească frumusețea.
Fusta, un item basic din garderoba feminină, disponibil în diverse variante (H2)
Poate că fusta pare să fie unul dintre cele mai simple articole de îmbrăcăminte, dar în realitate, există atâtea tipuri de croieli, pe care nu ai cum să le ignori. Spre exemplu, fustele cloş devenite populare în anii ’50, fustele creion, care au ajuns să fie piesă de baza în vestimentația de birou, fustele maxi cu croieli variate, fustele cu talie paper-bag, fustele plisate ori fustele petrecute, toate sunt exemple de diversitate ale acestui articol.
Fusta creion a revenit în trend, mai șic ca oricând. Indiferent de silueta ta, vei arăta fabulos într-o fustă creion. Nu e de mirare ca e o piesă atemporală. Dacă în trecut o priveam strict din perspectiva unei garderobe de birou, acum ne însoțește cu succes la cocktail, în parc, ba chiar și pe covorul roșu. Poart-o cu un sacou, ziua la birou sau cu o bluză lejeră din jerseu imprimat, în weekend la o plimbare cu prietenii, oricum ar fi, vei fi elegantă în fiecare situație.
O fustă creion poate fi o alegere ideală și pentru o ținută de petrecere. YOKKO îți propune o fustă din bumbac cu fir de efect, pe care o poți asorta la un sacou din același material, cu aplicație de cristale pe decolteu.
Pe lângă clasica fusta office, în acest sezon designerii YOKKO îți propun și fusta semi cloș și fusta în evazată, două modele care pot fi purtate în diferite momente ale zile, în funcție de cum sunt accesorizate.
Îți prezentăm în continuare câteva ținute elegante și rafinate, atât pentru serviciu cât și pentru timpul liber. Fii inspirată și alege-ți ținuta potrivită!
Fusta creion (H2)
Fustele creion reprezintă o investiție foarte bună în garderoba ta, deoarece aceasta poate fi purtată în diferite ocazii. Deși, inițial, era considerată un element cheie exclusiv al stilului office, confortul și eleganța pe care le îmbină au transformat această piesă de vestimentație într-una indispensabilă oricărei femei. La birou, ea poate fi purtată cu sacouri și cămăși din bumbac sau cu bluze de damă din vâscoză și cu pantofi stiletto sau pantofi cu toc pătrat și vârful rotund. Datorită croielii, se asortează perfect cu bluze cu volane și imprimeuri, care adaugă un plus de volum ținutei.
În ceea ce privește culori, pentru stilul office mizează pe fuste creion negre, bleumarin și, în general, în culori închise. Ai un party după birou? Tot ce ai de făcut este să îți pui în partea de sus a corpului un top cu bretele, cropped, sau purtat în interiorul taliei de la fustă și vei fi gata de party! De exemplu, o fustă creion se potrivește atât cu maiourile din satin, cu motive florale sau chiar cu topurile din paiete. În privința încălțărilor, poți păstra pantofii stiletto sau îi poți schimba cu o pereche de sandale cu toc.
Fusta în cloș (H2)
Fusta în cloș este una dintre puținele piese vestimentare care avantajează orice siluetă. În funcție de lungimea sa, aceasta poate fi purtată atât la birou, cât și în alte contexte, cum ar fi evenimentele speciale. De pe site-ul nostru poți comanda o fustă cloș care te va ajuta să transformi orice ținută pentru job într-una demnă de un party, dar și invers! De exemplu, un model de lungime midi este foarte adecvat pentru birou, dar și pentru o petrecere de cocktail, în timp ce o fustă în cloș maxi este alegerea inspirată pentru un eveniment corporate și, totodată, pentru un garden party. O variantă stilistică ce îmbină eleganța stilului office cu degajarea ținutelor casual este fusta semi cloș cu buzunare, disponibilă în colecția YOKKO în diverse culori și mărimi.
Fusta evazată (H2)
Fusta ușor evazată reprezintă o variantă stilistică foarte chic și feminină pentru un oufit office sau casual. Alege o fustă de bună calitate, precum cele din bucle cu vâscoză și bumbac sau stofă și mătase, ambele tipuri disponibile în colecția YOKKO, atât pe site, cât și în magazine.
Fustele evazate se încadrează atât în stilul office, cât și în cel casual și pot fi purtate inclusiv în sezonul, deoarece se potrivesc foarte bine cu cizmele lungi de damă. O astfel de piesă de îmbrăcăminte se poate asorta cu un sacou în ton și cu o bluză cu guler tip eșarfă, creând o ținută perfectă de mers la birou. Asortată cu balerini, cu un tricou cu umărul gol și cu o bonetă de inspirație franceză poți transforma fusta evazată într-un element care se încadrează în stilul office.
Propunerea noastră pentru acest sezon este fusta ușor evazată din bucle cu vâscoză și bumbac și pliu pe mijloc, într-o nuanță vibrantă de lime.
Pe yokko.ro găsești întotdeauna inspirația de care ai nevoie pentru ținutele tale, dar și piese vestimentare de calitate pentru a-ți pune în aplicare creativitatea stilistică!
Tu ce parere ai?