Totul despre mătasea naturală: tipuri, utilizări și rolul său în modă

Într-o lume tot mai preocupată de durabilitate și calitate, mătasea naturală își revendică poziția în topul materialelor textile preferate. Mătasea naturală este o țesătură cu o istorie bogată și are la bază un proces de fabricare complex, motiv pentru care produsele care se obțin din ea pot avea un preț de achiziție mai ridicat. Chiar și așa, particularitățile sale unice, fac să merite costul!

Descoperă în continuare totul despre mătasea naturală, inclusiv rolul important pe care aceasta îl are în industria modei!

Cuprins: 

  1. Mătase naturală vs. sintetică
  2. Tipuri de mătase și utilizări în industria textilă
  3. Rolul mătăsii naturale în modă
  4. 5 motive să alegi haine de mătase
  5. Cum să îngrijești corect articolele din mătase naturală?

Mătase naturală vs. sintetică

Mătasea naturală, cunoscută și sub numele de „regina țesăturilor”, are o istorie lungă și fascinantă, începând cu originile sale, din China antică. Se spune că împărăteasa Hsi-Ling-Shi a descoperit mătasea în jurul anului 2700 î.H., când un cocon de vierme de mătase a căzut dintr-un dud în ceașca ei de ceai. De atunci, producția de mătase a devenit o industrie majoră în China, iar în timp, secretul acesteia a fost dezvăluit în întreaga lume prin intermediul celebrului Drum al Mătăsii.

În comparație cu mătasea sintetică, mătasea naturală este adesea preferată pentru strălucirea sa unică și textura moale și luxoasă. Deși mătasea sintetică este mai accesibilă, nu poate reproduce aceleași caracteristici, precum capacitatea de a regla temperatura sau de a absoarbe umezeala. Prin urmare, cu toate că mătasea naturală este mai costisitoare, ea oferă un nivel superior de confort și eleganță. Experimentează și tu atingerea fină oferită de hainele realizate din „țesătura regilor” și alege o bluză de damă din acest material de pe site-ul nostru!

Tipuri de mătase și utilizări în industria textilă

Mătasea naturală a fost de-a lungul timpului unul dintre cele mai rafinate și apreciate materiale din industria textilă. Datorită proprietăților sale unice, acesta a primit utilizări variate, de la confecționarea hainelor de lux și lenjeriei de pat, până la covoare, perdele și tapet.

Există aproximativ 35 de tipuri de mătase, dar printre cele mai cunoscute se numără:

  • Mătasea Mulberry, obținută din coconii larvelor de mătase hrănite cu frunze de dud, într-un mediu controlat este caracterizată prin fire rotunde și netede, uniform colorate. Este cel mai respirabil tip de mătase, motiv pentru care este utilizată pentru confecționarea lenjeriilor de pat și a hainelor de lux.
  • Mătasea Shantung este produsă de larvele care se hrănesc cu frunze de stejar și ienupăr, dar într-un mediu necontrolat, astfel că firele obținute sunt mai scurte și mai grosiere. Prezintă avantajul de a nu se șifona ușor, însă nu permite multe modalități de vopsire, de aceea este disponibilă frecvent în nuanța sa naturală de bronz.
  • Mătasea Charmeuse se poate fabrica din oricare alt tip de mătase și este ideală pentru piesele de lenjerie de pat sau pentru alte textile care lasă la vedere doar o singură față (inclusiv draperii sau eșarfe).
  • Șifonul este o mătase ușoară și mată, moale și elastic. Acesta este folosit frecvent la confecționarea obiectelor de îmbrăcăminte, însă necesită căptușeală.

Rolul mătăsii naturale în modă

Mătasea naturală este unul dintre cele mai valoroase materiale din industria modei, apreciată atât pentru calitățile sale estetice cât și pentru proprietățile sale unice. Este unul dintre cele mai vechi materiale folosite în confecționarea articolelor vestimentare, fiind recunoscută pentru luciul său delicat, dar mai ales pentru capacitatea de a se adapta la schimbările de temperatură. Aceste calități fac din mătase o alegere favorită pentru designeri, care o folosesc pentru a crea piese vestimentare de o eleganță și rafinament deosebit.

Citește și: Cum poartă vedetele de la Hollywood rochiile de mătase?

Mătasea poate fi folosită într-o varietate de stiluri de îmbrăcăminte, de la rochii de seară, la bluze elegante, lenjerie intimă sau pijamale. Flexibilitatea și versatilitatea acestui material permit designerilor să creeze piese vestimentare care să se potrivească oricărui stil. Mătasea este adesea folosită și pentru a crea accesorii precum eșarfe, cravate sau batiste, adăugând un plus de rafinament și eleganță oricărei ținute. Dacă îți dorești un accesoriu de efect și de foarte bună calitate, alege acest șal de mătase din colecția YOKKO, disponibil în mai multe variante de culori.

Un alt aspect care a contribuit la prestigiul mătasei în lumea modei este asocierea sa cu luxul și eleganța. Încă din antichitate, mătasea a fost un simbol al clasei superioare, fiind adesea rezervată numai pentru cei privilegiați. Astăzi, mătasea continuă să fie percepută ca un material de top, nelipsită din colecțiile de înaltă modă ale celor mai renumiți designeri.

5 motive să alegi haine de mătase

În continuare îți prezentăm câteva dintre cele mai importante motive, pentru care ar trebui să ai în garderoba ta și articole din mătase naturală:

1. Țesătura de mătase este foarte moale dar rezistentă – un mix ciudat, dacă stai să te gândești! Se spune că mătasea are cea mai mare rezistență la rupere dintre fibrele naturale.

2. Are proprietăți termice foarte bune, astfel că este un material foarte potrivit atât pentru iarnă, cât și pentru vară. Mătasea poate prelua umiditate pâna la maxim 40% din greutatea sa, fără să o simți că este udă sau fără să-și piardă calitățile izolatoare.

3. Nu se șifonează ușor, deci nu va fi necesar să petreci mult timp la călcat!

4. Datorita compoziției firului poate fi colorată în cele mai frumoase și intense culori, ceea ce înseamnă că prin intermediul pieselor vestimentare din mătase naturală îți poți exprima stilul și creativitatea, fără limitări.

5. Este o țesătură hipoalergenică. Structura și proprietățile țesăturilor din mătase nu permit fixarea și dezvoltarea acarienilor. Mătasea naturală, fiind o fibră de proteină (fibroină), este apropiată compoziției pielii noastre. Datorită acestui fapt, țesăturile din mătase sunt suportate foarte bine pe piele în general și în special de persoanele cu alergii sau probleme ale pielii.

La YOKKO găsești o mulțime de piese vestimentare de calitate, fabricate din „țesătura regilor”, printre care și rochii de mătase, pentru orice ocazie.

Cum să îngrijești corect articolele din mătase naturală?

Mătasea naturală necesită o îngrijire aparte pentru a-și păstra frumusețea și eleganța. Metodele de curățare sunt esențiale pentru a prelungi durata de viață a mătasei. Majoritatea articolelor din mătase ar trebui să fie spălate manual, în apă rece, cu un detergent blând pentru că mașina de spălat poate deteriora materialul. De asemenea, este important să știi că mătasea nu trebuie niciodată spălată cu înălbitori sau uscată în uscător, deoarece aceste procedee pot duce la deteriorarea fibrelor de mătase.

Depozitarea este un alt aspect important în îngrijirea articolelor din mătase. Acestea trebuie să fie păstrate într-un loc uscat, ferit de lumina directă a soarelui. Mătasea nu trebuie îngrămădită și nici pliată prea strâns, pentru a preveni apariția ridurilor. Un sertar sau o cutie specială pentru lenjerie, căptușită cu hârtie fără acid, poate fi o opțiune ideală pentru depozitarea mătasei.

Întreținerea zilnică a mătasei este esențială pentru a-și păstra aspectul luxos. Recomandat este să eviți purtarea aceluiași articol din mătase în zile consecutive, pentru a permite materialului să se „odihnească” și să-și recapete elasticitatea naturală. De asemenea, mătasea trebuie aerisită regulat, de preferat în aer liber, dar ferită de lumina directă a soarelui.

Mătasea naturală are o serie de caracteristici care o fac indispensabilă în industria modei și a textilelor în general. Prin varietatea de tipuri și utilizări, mătasea se adaptează la orice stil și oferă confort în orice sezon. În plus, cu o îngrijire corespunzătoare, articolele din mătase naturală își păstrează frumusețea și calitatea de-a lungul timpului.

Comandă rochii de mătase pentru birou, pentru petreceri sau de zi cu zi de la YOKKO și bucură-te de garanția calității!

 

Tu ce parere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *