Bijuterii unicat realizate manual!

Ramona Morar

APOIS

Interviu de Gianina Corondan pentru YOKKO
www.gianinacorondan.ro


G: Ce meserie ai și cum ai ajuns la design?

R: De meserie sunt programator, meserie pusă pe pauză pentru că am devenit mamă și am avut nevoie de mai mult timp pentru a-l dedica fiicei mele. Am ajuns în timp la design, am cochetat cu designul interior, cu crearea de flori din hârtie și într-un final am descoperit pasiunea pentru ac și ață. Cu acul și ața am început să cos bijuterii pe fetru, să unesc materiale precum mărgele, cristale, sârmă și multe altele pentru a crea bucăți de bucurie vizuală pentru doamne și domnișoare.

G: Cum ai descrie produsele tale? Ce se detașează la ele?

R: Produsele mele sunt surpriză, încântare, uimire, sunt create cu multă iubire pentru femei și nu numai. Dacă pot să spun că ceva se detașează, aș spune că sunt unicat, niciuna din ele nu este creată în dublu exemplar, sunt create atent, sunt vesele, elegante și foarte rezistente.

G: Cum este o zi împlinită pentru tine?

R: O zi implinită pentru mine se compune din două aspecte: unul este să îmi văd familia fericită și al doilea este fericirea pe care o văd pe fața dar și în vocea clientelor mele.

G: Care a fost cea mai mare reușită a ta din domeniul designului?

R: Prima mea reușită în domeniul designului a fost prima comandă pe care am primit-o, pentru că atunci a venit și validarea mea ca și creator. O altă reușită este această colaborare cu YOKKO care a venit ca un cadou de crăciun.

G: Care este portretul clientului tău?

R: Clienta mea este femeia, această fiinta versatilă care iubește frumosul, care este în căutare de acele lucruri unice, care are curaj să aleagă ceva neconvențional și a-l transpune în stilul personal.

G: Cum ți-ar plăcea să arate piața de design național și internațional?

R: Din experiența mea și doar pe partea de handmade, m-aș bucura ca în primul rând creatoarele să își prețuiască mai mult munca.

G: În ce măsură apreciază românii ceva “made în România”? Dar străinii?

R: În 3 cuvinte, românii, o mare parte, nu apreciază handmade!

G: Cum ți-a fost în carantina? În ce fel a afectat munca ta de designer?

R: Prima parte a carantinei a fost, recunosc, înfricoșătoare! Am purtat o discuție cu mine, am luat la cunoștiință tot ceea ce pot face pentru a ne proteja și m-am oprit din a mai urmări știrile. Ca designer, m-am întrebat: eu pentru cine mai lucrez? Și-apoi mi-am amintit că bijuteriile mele nu sunt doar podoabe ci și bucurie vizuală, dacă am reușit să aduc un zâmbet pe buzele cuiva pentru că a descoperit ceva frumos și colorat înseamnă că mi-am făcut datoria.

G: Ce ți-ar plăcea să spună lumea despre Vitrina YOKKO, împodobită și cu produsele create de tine? Cum ai vrea să reacționeze? Ce ai mai adăugă?

R: Chiar am primit multe mesaje pe Instagram de felicităre că sunt expozant în magazinul YOKKO, unul dintre acestea era: uuhh, ador magazinul acela șiiiii, felicitări!!! Deci cam așa îmi place să spună lumea, ca adoră produsele YOKKO și produsele mele.

G: Cum va arăta lumea modei în viitor?

R: Eu îmi doresc ca lumea modei să se axeze în viitor pe calitate, sustenabilitate și unicitate. Să folosim cu înțelepciune resursele planetei, pentru că de creativitate și talent nu ducem lipsa.

© 2020 YOKKO. Toate drepturile rezervate. Developed by Web Future