City Boutique este un brand care se adreseaza “omului frumos”, autentic, care este dornic și îndraznește să-și exprime propria personalitate, propriul stil, fără a se încadra în etichete și tipare. Este o poveste pentru omul iubitor de artă și de natură, ce caută obiecte care să-i exprime individualitatea și alege creații atemporale în locul tendințelor trecătoare.
City Boutique oferă accesorii unicat, serii limitate și obiecte personalizate.
În spatele brandului City Boutique se află Ramona Sandu, iar creațiile de aici exprimă personalitatea autoarei, obiectele fiind născute din dorința de a dărui bucurie, cu atenție specială pentru detalii. Obiectele sunt forme ale manifestării unui spirit liber, cu chef de joacă și curiozitatea de a experimenta.
Creațiile ei sunt pline de culoare, ușor de purtat, remarcabile și zâmbitoare. Fiecare piesă poartă amprenta mâinilor creatoarei dar devin totodată expresii unice, autentice, ale purtătorului.

City Boutique

by Ramona Sandu

Interviu de Gianina Corondan pentru YOKKO
www.gianinacorondan.ro


G: Cum ai ajuns la design?

R: Nu mă definesc printr-o meserie. Am studiat în marketing , comunicare, comerț și turism.

Legat de design, aș putea spune că am avut preocupări încă de când eram copil, când realizam și reinterpretam diverse ținute, modificând hainele mamei, pe care le croiam și le coseam la mână. Făceam asta pentru că-mi doream să aduc ceva diferit, unic, ținutelor mele față de ceea ce se găsea la acel moment.

Pâna în anul 2016, în cea mai mare parte a timpului am lucrat într-un mediu antreprenorial creativ, cu activitate în domeniul publicității – servicii și producție, obiectelor promoționale de business, gravurii laser și invitațiilor de nuntă și alte evenimente personalizate.

Am avut ocazia și curiozitatea de a experimenta cu foarte multe tipuri de materiale și procedee de producție. Experimentele, joaca, și curiozitatea de a explora stau la baza procesului meu de învățare și evoluție.

Din nevoia de creație și din dorința de a oferi accesorii personalizate, unicat, în 2013, în paralel cu activitatea de atunci , am creat CityBoutique. Sub acest brand, împreuna cu o partenera în acest proiect, am început să manufacturam genți și o gama diversificată de accesorii vestimentare si obiecte office din piele naturala si lemn. La sfârșitul anului 2016 eu și partenera mea ne-am separat din acest proiect și fiecare am continuat în direcții diferite.

După schimbările din acea perioadă și o pauză de câteva luni în activitatea profesională, în anul 2017 am început să creez cu preponderență bijuterii din piele naturală și lemn. Elementele care caracterizau modelele erau formele geometrice, materialele și culorile naturale, pământii sau în nuanțe discrete.

În vara anului 2017, la Simpozionul Internațional de Arte Vizuale HUMAn Cucuteni, a fost pentru prima dată când mi-am băgat mâinile în lut și am modelat. În timpul ediției din urmatorul an, în vara anului 2018, am facut primele bijuterii din ceramică, o minicolecție de cercei, broșe și pandantive în forme asimetrice.

Începând din 2019, lucrarile mele au devenit mai vii și pline de culoare, fiecare piesă având structură și formă diferită, unică, o amprentă proprie.

G: Cum ai descrie produsele tale? Ce se detașează la ele?

R: Bijuteriile din colecțiile actuale sunt născute din joacă și trăirea constientă a sentimentului de bucurie. De cele mai multe ori, bucuria există sub diverse forme și culori, fapt pentru care bijuteriile au culori vibrante și sunt neuniforme, asimetrice. Design-ul bijuteriilor din această colecție este o îmbinare de pigmenți și texturi, creată pe o bază foarte ușoară de lut, deseori cu inserții fine de foiță de aur sau argint, ce formează un accesoriu fascinant prin culorile vii și asimetria modelului. Stratul fin al glazurii transparente, absoarbe lumina atât cât să descoperi detaliile unui abstract inspirat din starea de bucurie și frumusețea naturii.

Prin aceste creatii, caut sa exprim perfectiunea imperfectiunilor care există în noi toți. Fiecare trăiește în felul lui sentimentul de bucurie, de aceea îmi doresc ca fiecare piesă creată să aducă zâmbet în inima și pe fața omului ce o poarta, să devină o emoție, o expresie de bucurie, unică si originală.

Bijuteriile pe care le creez sunt pline de culoare, usor de purtat, remarcabile si zâmbitoare. Acestea au amprentele mainilor mele dar devin totodata expresii unice, autentice, ale celui ce le poartă.

G: Cum este o zi împlinită pentru tine?

R: E împlinitor când simt că ajut și aduc bucurie oamenilor, prin ceea ce sunt, prin ceea ce fac și creez, cand primesc mesaje de mulțumire și văd sau simt zâmbet pe fețele clienților.

G: Care a fost cea mai mare reușită a ta din domeniul designului?

R: Nu pot spune că am avut o “cea mai mare reușită” în domeniul design-ului. Cu fiecare client și cu fiecare persoană care zâmbește la ceea ce am creat, simt că am “cea mai mare reusită”.

Am avut și am nenumărate momente memorabile.

Unul dintre aceste momente a fost când am vândut prima poșetă creată...poșeta  era de fapt un prototip, realizat înainte de a iniția proiectul CityBoutique și nu o făcusem cu intenția de a o vinde. Eram la o petrecere în Iasi, la care erau mulți invitați din afara țării iar eu purtam acea posetă pentru care am primit multe aprecieri. Marie, o franțuzoiacă din Paris, a insistat foarte mult până când i-am vândut poșeta pentru care mi-a oferit o suma de bani considerabilă, mult mai mare față de cât m-aș fi așteptat. A fost foarte fericită iar eu m-am întors acasa mai încrezătoare și cu lucrurile într-o sacoșă de plastic.

O altă “reusită” memorabilaă pentru mine a fost când am participat prima dată la o expoziție – Expoziția Inima, tematica “Planeta Iubirii” Iași, 2019, unde am participat cu lucrarea intitulată “Reflexia iubirii”. Am expus împreună cu artiști care aveau experiență în domeniu, iar eu am avut mari emoții la realizarea lucrării și reacția publicului. Expoziția a durat aproximativ o lună, iar lucrarea mea a fost una dintre cele mai apreciate și cu cel mai mare impact la public, aspect care m-a bucurat și m-a inspirat pentru colecția actuală de bijuterii.

G: Care este portretul clientului tău?

R: Clientul meu este “omul frumos”. Purtătorul este femeia autentica, care este dornică și îndrăznește să-și exprime propria personalitate, propriul stil, fără a se încadra în etichete și tipare. Apreciază creațiile unicat, își permite și iși ofera mici bucurii… Este iubitoare de frumos, de artă și natură…

G: Cum ți-ar plăcea să arate piața de design național și internațional?

R: Mi-ar plăcea ca pe piața națională de design, creatorii să fie mai uniți, să existe mai multă susținere și expunere prin măsuri luate de autoritătile competente, iar pentru cumpărători, design-ul românesc să devină mai prezent și accesibil.

G: În ce măsură apreciază românii ceva “made în România”? Dar străinii?

R: În ultimii ani am observat o creștere în aprecierea românilor față de ceea ce numim “made in Romania”, ceea ce mă bucură.  Totuși, încă procentul cel mai mare în vânzări îl reprezintă piața de branduri și etichete din afară. Sper ca în timp cât mai scurt să crească gradul de conștientizare al românilor asupra beneficiilor consumului de “made in Romania”.

Nu stiu dacă la nivel general străinii apreciază mai mult decat noi ceva “made in Romania” sau pur și simplu apreciază ceea ce și noi apreciem dar au o alta cultură de consum și iși permit să plătească mai mult.

G: Cum ți-a fost în carantină? În ce fel a afectat munca ta de designer?

R: Într-un mod ciudat și contrar stării generale, în carantină mi-a fost bine. Primele două săptămâni am fost foarte bulversată și dezorientată, neînțelegând prea bine ce se întâmplă. Am decis apoi să nu-mi mai consum energia ascultând știri și pareri “apocaliptice”. Din acel moment m-am concentrat pe ceea ce puteam eu sa fac.

În acea perioadă am avut foarte puține vânzări la clienți noi, dar în schimb s-a întâmplat să am destul de multe comenzi personalizate, de la clienți deja existenți, comenzi pentru care am avut timp sa le realizez in tihna.

M-am implicat în acțiuni de voluntariat, am avut starea necesara sa creez mai mult, sa ma bucur de “viata domestica de acasa”, de natura si sa ma (re)descopar prin toata aceasta experienta.

G: Ce ți-ar plăcea să spună lumea despre Vitrina YOKKO, împodobită și cu produsele create de tine? Cum ai vrea să reacționeze? Ce ai mai adăugă?

R: Mi-ar plăcea ca Vitrina YOKKO cu ceea ce conține, să-i facă pe oameni să zâmbească, să vorbească despre acest proiect și să fie sursă de inspirație și pentru alți susținători ai designerilor locali. Îmi doresc ca lumea să aprecieze proiectul Yokko și să devină mai conștientă de importanța ”consumului” de brand-uri românești și a promovării creatorilor români.

De ajutor cred că ar fi să aflu parerile privitorilor referitoare la produsele create de mine, să le aflu așteptările, dorințele și nevoile lor în materie de accesorii și design românesc.

G: Cum va arăta lumea modei în viitor?

R: Nu știu cum va arăta lumea modei în viitor…sigur diferit față de moda de acum. Sper însă că va fi mai echilibrată în ceea ce privește consumul și mai orientată spre calitate.

© 2020 YOKKO. Toate drepturile rezervate. Developed by Web Future