Interviu de Gianina Corondan pentru YOKKO
www.gianinacorondan.ro

Emană culoare. Transmite culoare. Vede culoare. Poate de aceea, Raluca Lupulescu-Soare, designer de haine îndrăznețe, a văzut în invitația YOKKO de a expune în vitrinele sale o altă paletă de culori, o nouă oportunitate de a se juca și a-și împrăștia mesajul către români, acela de a se lăsa liberi în voia naturii lor și a frumosului vieții, unicat, la fel ca hainele sale.

G: De cand ești prietena cu Parapli Solèy?

R: Dintotdeauna. Cred că s-a născut odată cu mine, doar că a stat cumințel până când ceva l-a declanșat și n-a mai putut să tacă. Acum 3 ani și jumătate am vrut să fac o expoziție cu produse unicat, nu m-am gândit nicio clipă la business, voiam doar să creez lucruri colorate, m-a impulsionat un designer român, mi-a zis “Trebuie să încerci. Dacă lumea e interesată, poți chiar să ajungi să vinzi”. Laura Gherman o cheamă. Și m-a mai susținut în paralel Larisa Dragna, eu cumpărând destul de mult de la Larisa, m-a făcut să port chiar și negru.

G: Ce voiai să creezi, fuste, rochii, paltoane?

R: Eu sunt fascinată de țesaturile cu imprimeuri aparte, de mică îmi cumpăram materiale, de când mă știu băteam Calea Moșilor și mă simțeam vinovată că dădeam banii pe materiale, după care mă duceam la croitoreasă  și-mi făceam după ideile mele, diverse articole. Modelul era creat de mine. Așa a apărut și rochia de mireasa fuchsia cu orange.(n.r.rochie pe care Raluca a purtat-o la propria nuntă).

G: Deci te-a fascinat de frageda copila culoarea. Sunt româncele pasionate și ele de culori?

R: Nu. Dar mi-am construit acest challenge. Să schimb ceva din gri-urile astea, mă intrigă de fiecare dată când mi se zice “Vai, cât de frumoasă ești îmbrăcată, dar nu aș avea curaj să ies așa.” Sau mai am comenzi, le expun mai multe materiale, aleg unul moderat colorat și se opresc înaintea celui mai viu colorat: “Nu, până aici. Mai mult de atât nu am curaj”. Aici se oprește totul, la curaj. Româncele par să nu aibă curaj. Asta e cel mai mare compliment pe care mi-l fac, real încântate: “ce curaj, ai, Raluca”! Eu nu mă simt așa, eu doar mă exprim pe mine, am și lucruri cu care chiar nu e mare îndrăzneală să ieși pe stradă, creez și produse normale. Gândește-te la nunți. De fiecare dată, fetele ajung la cea mai banală rochie. Deși își doreau să fie unice. Sigur, că e albă, hai să zicem că poate e tradiția, poate e cultura. Dar ar putea din tăietură să iasă altfel, sa fie mai nebună. Unele aleg să înzorzoneze, exact cum au văzut la vecina.

G: Găsim în România țesături?

R: A, sigur, le găsim în România, dar importate. Eu mă tem să nu le regasesc și la alți designeri, fac lucruri unicat, de aceea caut în alte locuri, mai puțin comune. De imprimat nu se găsesc locuri destinate, e visul meu să am o fabrica de imprimat țesături, acolo aș fi sigură ca am unicate. Dar până atunci, iau din alte țări: Italia e mai aproape, din  America am luat materiale superbe, dar e nebunie cu transportul.

G: Cât este hobby, cât e meserie?

R: E un hobby în sensul în care îmi pot exprima creativitatea. Fără modestie, mustesc ideile, simt că-mi vin idei foarte multe, așa că trebuie să găsesc diverse canale prin care să le exprim. Crearea ținutelor este un minim de exploatat, mai este scrisul, ar mai fi designul interior, dar nu pot să mă risipesc în așa multe. A devenit business, deși eu lucrez ca brand manager, deci marketing și comunicare, într-un cinematograf din București. În paralel am acest Parapli Solèy, crearea ținutelor unicat, mi-am propus niște mini-serii, o linie mai vandabilă, o testez acum. În timp de pandemie, măști. Au fost salvarea mea în momentele de stat în casă și lipsa de posibilități de creat și exprimat. Au mers foarte bine.

G: Chiar, cum ți-a fost perioada de pandemie?

R: Am resimțit scăderea vânzărilor, că mă bazez mult pe comenzi personalizate. Pe de altă parte, ținutele mele sunt unicat, speciale, au un preț mai mare față de ce e produs în serie, era într-un fel normal, nici evenimente nu au mai avut loc. Dar nu am fost singură în această luptă, suntem cu toții implicați și sperăm să ieșim rapid din zona umbroasă.

G: Cum crezi că va evolua lumea modei după carantină?

R: Evolueaza ciudat. Acum cred că toată lumea este foarte speriată, va mai dura stagnarea, s-au orientat toți din panică spre online, mie nu mi se pare o soluție, cu atât mai puțin în fashion, unde după părerea mea interacțiunea e obligatorie. Eu nici site nu am vrut să-mi fac multă vreme, mi se părea că haina trebuie pipăită, văzută, simțită, realizată chimia cu culorile. Pozele știm cu toții, te pot înșela. Eu am diferențe de vizualizare, într-un fel văd pe calculatorul mare, în alt fel pe laptop, uneori nici nu le recunosc, sunt șterse, terne… Contează foarte mult offline-ul la așa ceva. Nu știe nimeni cum va evolua povestea asta, dar eu îmi doresc foarte mult să ieșim din zona gri. Cred că evenimentele vor reporni totul, și fashionul. Atâta timp cât există evenimente la care să te duci, să arăți uite, mai exist și după pandemia asta, ba chiar trăiesc prin culoare, mă bucur, o să putem să ne exprimăm. Cred că este șansa celor care vor să facă lucruri speciale, un show de modă nu e obligatoriu pe un catwalk, trebuie făcute lucruri neconvenționale, se stimulează mult mai mult creativitatea. Oricum, trăiască culoarea. Parcă nu am fost niciodată așa concentrată pe culoare. Am facut de curând un curs de aplicat culoare pe lemn, vreau acum la sticlă, sunt înnebunită după combinațiile acestea.

G: Ce bucurie mare ai avut legată de creația ta vestimentară?

R: Nu-mi place să merg la târguri, dar primul la care am fost, deși nu s-a soldat cu o vânzare uluitoare, datorită prețurilor de nișă, mi-a adus complimente de la toată lumea care trecea pe la standul meu. La propriu, se luminau la față toți cei care erau în zonă. Cu sau fără exprimarea încântării. Și mi-am zis: “Atunci, de ce nu?” Colegele de târg nu înțelegeau de ce mă bucur doar văzându-i că radiau. A fost o victorie pentru mine. Și mă mai bucur enorm când văd că sunt purtate. De multe ori nu știu cât de mult poartă haina cea care a cumpărat-o. Aș vrea să-mi trimită mesaj, să exclame, să-mi comunice, “vreau s-o mai port” sau “modific-o un pic”, vreau conexiunea asta, eu sunt prin excelență “people person”.

G: Câtă nevoie are românul de design românesc?

R: Românul are nevoie de români. Pe care să-i lase să fac lucruri pentru ei și poporul lor și să-i ajute, folosind acele obiecte, că sunt vestimentare, că sunt ceramică, papetarie, mobilier. Dacă nu-i încurajăm, o să ajungem căutători de fake-uri, storși de snobism. Cum te cauți pe tine? Așa am ajuns la Parapli. Căutându-mă pe mine. Soare e numele meu de fată și deci brandul mă conține cu totul.

G: Care e visul tău?

R: Să văd lume colorat îmbrăcată pe străzi, să-i văd purtând cu bucurie culoarea, să nu le mai fie frică să se exprime. Un alt vis: să fac un mini-centru comercial cu o secțiune din fiecare colț al vieții nostre: ceramică, haine, săpun, handmade, de fabrică, scris, cafenele, toate românești.

G: Ce reacție ai avut la chemarea în Vitrina YOKKO?

R: Fiindcă sunt construită pe același tipar, nu m-a uimit. Așa aș face și eu. Mai ales după perioada asta sâracă și aspră de carantină. Dar mi-a plăcut foarte mult vestea. Vreau să ne întâlnim, să ne împărtășim idei, emoții, gânduri, toți românii creativi.

G: Ce ai scoate din comportamentul românului?

R: Dorința de a imita, obediența, frica.