Interviu de Gianina Corondan pentru YOKKO
www.gianinacorondan.ro

Taisia, designerul din spatele brandului Neune, cu un geamantan uriaș, portocaliu, pusă pe treabă, s-a așternut într-o bună zi în mijlocul magazinului din Bulevardul Unirii. Era încărcată cu mai multe din creațiile sale, propuneri pentru Vitrina Yokko. Din geamantan au răsărit rochii, jachete, accesorii de piele, dar și din vinyl. Un vârtej. O lume. Totul a durat extrem de puțin, precizia ei matematică m-a uimit. Și siguranța sa. Ea a venit să expună, să-și ofere munca privirilor, să smulgă oftături sau declarația ultimativă “Vreau haina asta! Îmi trebuie!” de la cumpărătoarele Yokko. Sau de la însoțitorii lor. Sau de la trecători.

G: Taisia, chiar există un timp de când faci munca de designer, pari o puștoaica abia ieșită de pe băncile școlii?

T: (rade) Am inceput in 2017, dar întotdeauna am fost meșteșugară, am vrut să ma fac bijutier, am facut și gablonțuri, am încercat să fac și pantofi la un moment dat, orice se poate face cu mâna, instrumente și ceva materiale, am încercat și eu. Aveam deja mașina de cusut a mamei, am vrut să fac un tricou pentru un baiat, mi-am zis “Sigur reușeșc” și mi-a ieșit bine. Știam un magazin de materiale, m-am dus, am cumpărat ceva ce mi se parea potrivit, l-am facut. Mi-am zis că ar fi bine să continui. Baiatul respectiv a purtat tricoul, înca îl mai are, deci a fost semn bun.

G: De unde pasiunea asta?

T: Mama mea m-a învățat să cos basic, mi-a arătat una-alta, mai departe am învațat singură, eu, internetul și încercarea. Multe proiecte eșuate, experiență dobândită. Nu am urmat cursuri, am mai primit sfaturi pe ici pe colo, chiar și la Yokko am fost să descopăr ceva tehnici.

G: Ce a urmat?

T: Au urmat câteva eșecuri după acest succes. Am confecționat tricouri pentru alți baieți, arătau mai mult a rochii, le port în continuare eu, ca rochii. Am continuat cu un alt proiect cu tricouri. Și apoi au început prietenele să îmi ceară diverse rochii, cămăși, am fost foarte norocoasă cu aceste prime cliente, că eu n-aș fi știut cu ce să încep, cum să fac. Am hotărât de la început “Nu spun NU la nimic”. Așa că am încercat să fac orice, chiar dacă părea complicat. Așa îmi propusesem. Văd ce imi iese, văd ce nu-mi iese.

G: Dar tu ce faceai, ce studiai? Erai la un liceu economic? Vreun profil textil?

T: Nu, am terminat Dreptul. După care m-am apucat de croitorie.

G: Dreptul nu-ți părea interesant?

T: Mi-am dat seama că vreau să aduc fericire. Nu m-aș fi potrivit deloc, sunt mult mai fericită la mine în atelier.

G: Ai influenceri celebri?

T: Am încercat mereu să nu mă las influențată de ceea ce văd, mai ales în primii ani mă uitam foarte mult și la brandurile mari și la designerii independenți, dar întotdeauna am încercat să nu-i copiez, doar să ma las îmbogățită de idei, să descopăr tehnici, am încercat mereu să fiu cât mai originală și mi-a ieșit, într-un final. Apreciez foarte multe branduri, de la noi și de afară. Il iubesc cel mai tare pe Alexander Mc’Quinn. E foarte regal, toate piesele lui, pe lângă că sunt couture în cel mai adevarat sens, au detalii extraordinare din orice unghi te uiți. Sunt absolut superbe. Plus ca sunt toate foarte mari, se simte noblețea, sunt toate atât de gentile, îți imaginezi doar cele mai delicate și frumoase femei îmbrăcate în așa ceva. Nu mă văd alăturându-ma unei case mari de modă, întotdeauna am avut o problemă cu a fi o mică rotiță care învârte sistemul, să cos repetitiv nasturii perfecți pe vreo rochie, nu, nu aș vrea asta.

G: Cum functioneaza mica ta afacere?

T: Vorba s-a dus așa, din gură-n gură, până anul acesta nici nu m-am promovat pe social media, am avut noroc să vină clienții la mine, nu să-i caut eu pe ei. Ori vin cu o idee fixă, vreau modelul acesta, fă exact așa, cu poza sau cu o descriere, sau vin cu o idee vagă aș vrea o rochie de seară, ce-mi recomanzi? Eu încep să construiesc, le fac schițe, câteva variante, ei își aleg, cateodată mergem împreună să cumpărăm materiale și accesorii, câteodată vin doar la probă, sau nu vin deloc la probă și le trimit direct produsul, cum se întâlmplă pentru clienții din afară.

G: De unde procuri materialele?

T: Din diverse depozite, mai cumpără prietenii ce-i rog, mama, la fel, toți ai mei mă întreabă când ies din țară, ce să-ți cumpăr? Eu le spun te rog găsește un magazin și ia ceva ce nu ai mai văzut niciodată, de exemplu, vinilul acesta transparent și iridescent mi l-a cumparat mama din Israel. Mi-a luat 5 metri și am facut o colectie-capsulă. Am încercat să-l folosesc cu dibacie.

G: Cel mai mare succes?

T: Prima rochie de mireasă pe care am făcut-o, deși nu a fost neaparat visul meu să fac rochii de mireasă. Ma rugase o prietenă să o ajut. M-am simțit regina cusutului. Wow, are atâta încredere în mine, încât să-mi dea să-i fac rochia de mireasă?!? A fost foarte interesant. Când am vazut-o la Casa de Căsătorii și apoi la nuntă, nu știu exact dacă plângeam de fericire că se căsătorește ea sau pentru că rochia “mea” era atât de frumoasă. Toata lumea a fost împresionată de rochie. Acum termin o alta, sper să fie la fel de impresionantă.

G: Se poate trai din profesia asta?

T: Da, cu o viață simplă. Pentru un nivel mai mare și mai bănos e nevoie de mult mai mult, de foarte mulți bani investiți, pe care riști să nu-i recuperezi, de foarte mult stres, de foarte multe nopți nedormite. Cu atelierul meu mic, în care lucrez numai eu, traiesc normal. Ai luni în care râmâi cu o grămadă de bani, ai luni în care nu ai deloc. Dacă accepți că asta e situația, ca nu o să ai niciodată un venit fix și că nu știi daca luna viitoare poți să pleci în vacanța sau nu, dacă îți dai seama că asta este ceea ce vrei să faci, totul e în regulă. Oricum, dacă nu ai bani să ieși în vacanță sigur ai bani să cumperi câțiva metri de material și să faci o piesă nouă!

G: Cum te-ai descurcat în carantină?

T: A fost superb. Când am aflat că tot globul a intrat în izolare, am zis Yes! Acum știe toata lumea cum mă simt eu!  Am perioade în care stau numai în atelier. Dacă lucrez la o colectie sau am un proiect mai complicat stau oricum izolată și ies doar așa, să iau o gură de aer și să mai cumpăr materiale. În carantină am lucrat. La o rochie de mireasă, la câteva de-ale mele, dar m-am bucurat să nu am niciun deadline. Asta a fost minunat, no pressure. Toți erau în aceeeași situație. Plus că nu suna telefonul deloc. După două săptămâni lumea s-a obișnuit cu ideea că va sta singură în casă.  Să știi că e liniște. Că poți să-ți bei cafeaua în tihnă, nu e presiune, nu e stres, cel puțin in interiorul casei tale. Evident că vânzările nu au funcționat. Aveam în lucru o rochie de mireasă. Am fost deajuns de norocoasă să fi avut înainte comenzi, am avut ceva bani puși deoparte. Fiind designerită tânără, cu atelier propriu, nefinanțată, sunt obișnuită cu viața simplă.

G: Cum te ajută inițiativa “Designeri în Vitrina Yokko”?

T: Este minunat. Evident eu nu am astfel de expunere, în vitrine așa mari, cu o clientelă gata formată. În primul rând, fiind designer îndependent, fără niciun spațiu de etalare în afară de cel online, e minunat pentru mine personal să-mi văd piesele astfel expuse, pe manechine, într-o vitrină. Expunerea, da, este cea mai importantă în proiectul ăsta. Ar fi excelente și evenimente conexe, acolo reușești să întâlnești oameni care sunt interesați, să poți să vorbești despre haine, să poți dezvălui povestea din spatele hainei de pe manechin. Designerii mici tot timpul au niște povești în spatele pieselor.

G: Romanii se țin de mână în hora designerilor sau e mai important dansul propriu?

T: Dacă e o cauză bună pentru fiecare, cred ca am reuși să ne-nțelegem cu toții, să colaborăm frumos, ca să fie rezultate bune pentru toți. Toate colaborarile mele cu alți artiști au ieșit foarte bine, mult mai bine decât aș fi reușit singură. Sunt mai utile mai multe puncte de vedere. În echipă ies proiecte mult mai faine.

G: Dacă lumea nu va mai cumpăra haine? Dacă le schimbă între ei pe cele gata făcute?

T: Ar fi un moment perfect. Aș face un împrumut la bancă și aș începe să fac piese couture, aș face 3 piese pe an și ar fi bijuterii. Si chit că nu o să le cumpere nimeni niciodată, o să fie undeva într-un muzeu. Asta e minunația la a fi designer. Întotdeauna ai ceva de făcut. Ceva  nou, ceva vechi de reparat, cea de facut pentru cineva, totdeauna se găsește un proiect în care poți să-ți pui o bucățică din suflet.