Sunt Irina, freelancer de 13 ani și actualmente designer de pantofi și handmader de meserie.
Eu sunt omul din spatele brandului YRene Concept (fost Farfalla Handmade) care a pornit inițial ca un business de familie în 2013, în Italia, cam la cateva luni după ce s-a născut fiul meu Cristian. Am plecat de la produse croșetate gen căciulițe, pălării, păturici pentru bebeluși, iar în 2015 când am revenit în țară m-am ocupat foarte mult de încălțămintea croșetată.
În 2018 m-am gândit că ar fi foarte fain să fac un curs de desiger pantofi și să urc la un alt nivel de lucru. Deci iată-mă acum în 2020 oferind experiența unor încălțări comode și în trend, trasă pe calapod, căptușită la interior, din materiale sustenabile și de calitate, care se monteaza în colaborare cu un mini atelier local de încălțăminte handmade.
Ne plac colaborarile foarte mult și de aceea alături de noi veți vedea branduri și artizani locali care ne susțin și pe care îi susținem la rândul nostru.
Ne mândrim cu faptul că produsele noastre sunt apreciate și peste hotare, așa ca să nu vă mirați dacă ne veți vedea tricourile călătoare sau pantofii prin New York, New Jersey, Canada, dar și în Polonia, Austria, Moscova, Turcia sau în vreun alt colț de lume.
Chiar dacă uneori mai greșim, învățăm din aceste greșeli și încercăm continuu să ne perfecționam în tot ceea ce facem.
Interviu de Gianina Corondan pentru YOKKO
www.gianinacorondan.ro
G. Ce meserie ai și cum ai ajuns la design?
I.Sunt tehnician maseur cu o experiență destul de mare și organizator de evenimente sau mai modern spus, wedding planner.
Povestea este lungă dar am să încerc să o scurtez. Mi-am cunoscut soțul, am plecat în Sicilia în 2010, iar în 2013 s-a născut fiul nostru Cristian. Am început să croșetez la început caciulițe. Am avut o colecție de pălarii expusă într-un magazin în orașelul unde stăteam. În 2015 ne-am reîntors în țară și am început să croșetez pantofi însă mi-am dorit să știu ceva mai mult și iată-mă în 2017 făcând un curs de design pantofi cu Mihaela Glăvan, curs pe care l-am absolvit în 2018.
G. Cum ai descrie produsele tale? Ce se detașează la ele?
I.Produsele mele sunt din materiale sustenabile. Prima colecție de ghete este din lână fiartă bordată în combinație cu piele. De ce lână fiartă? Pentru că are anumite particularitați: menține temperatura corporală, are proprietați antibacteriene și auto-curățare, se mișcă o dată cu tine, adică nu te deranjează, este terapeutică pentru cei cu probleme dermatologice, nu se devalorizează.
Atât pantofii cât și ghetele sunt lucrate manual într-un mini atelier.
Sunt modele unice, adică se pot personaliza după preferințe, în trend cu moda și au un calapod foarte comod.
Pe lângă încălțăminte mai fac și tricouri brodate atât pentru domni cât ăi pentru doamne sau seturi pentru toată familia.
G. Cum este o zi împlinită pentru tine?
I.Toate zilele sunt faine și împlinite pentru că lucrez de acasă, alături de cel mic, de familie iar implinirea maxima este dată de client atunci când îți dă un mesaj și îți spune că produsul tău este cu mult mai senzațional în realitate decât în poza și că este perfect lucrat și că mai vine și a 2-a oară și că te mai recomandă și altora.
G. Care a fost cea mai mare reușită a ta din domeniul designului?
I.Am apărut în revista Furca de Aur în 2017 cu un model de pantof croșetat, am avut o mini colecție de pantofi croșetați pe un mini podium de prezentare la absolvirea cursului de design cu Mihaela Glăavan în 2018 și da, acum mă voi lăuda, încă sunt singura din Romania care face pantofi croșetați în broderie irlandeză. Este cel mai mare proiect de suflet al meu, proiect început în 2016 și pe care încă visez să îl transpun în încălțămintea trasă pe calapod, adică să îmbin partea de broderie irlandeză croșetată cu pielea
G. Care este portretul clientului tău?
I.De regulă clientele mele sunt femei cu un venit peste mediu, iubitoare de handmade, de produse făcute exact după dorința lor. Sunt persoane care cumpără online și care preferă produse sustenabile, de calitate și în trend în locul celor de brand.
G. Cum ți-ar plăcea să arate piața de design național și internațional?
I.Drept să spun eu și moda am fost undeva cam paralele. În general nu am ținut cont de tendințe și alte nebunii însă în acest moment mi se pare că design-ul a luat-o un pic razna, cel puțin internațional. În ce sens??? Mi se pare că e o totală debandadă. Suntem în epoca în care orice merge cu orice și din păcate cel puțin din punctul meu de vedere nu e chiar așa. Mi-aș dori ca produsele românești să fie mai prezente pe piața noastră inclusiv în magazine. Știu că brand-urile primează dar eu cred că și noi avem produse la fel de calitative dacă nu poate mai calitative.
G. În ce măsură apreciază românii ceva “made in Romania”? Dar străinii?
I.Străinii au un cult al handmade-ului și la ei se apreciază cu mult mai mult dar.... și la noi în România există o nișă a clienților iubitori de handmade. Și da, chiar avem și noi iubitori de handmade.
În ceea ce îi privește pe străini și produsele românești, să știi că sunt chiar foarte apreciate produsele noastre în străinătate. Eu am vândut în Los Angeles tricouri cu lupul dacic brodat, pantofi crosetați în New Jersey și aici vorbesc despre străini și nu români plecați în străinătate. Am și români plecați în străinătate care au cumpărat produse de la mine și le-au apreciat foarte mult.
G. Cum ți-a fost în carantină? În ce fel a afectat munca ta de designer?
I.Prima săptămână debusolantă după care a trebuit să mă redresez. Au apărut proiecte noi, cunoștinte noi și în final... totul a fost ok.
G. Ce ti-ar plăcea să spună lumea despre Vitrina YOKKO, împodobită si cu produsele create de tine? Cum ai vrea să reacționeze? Ce ai mai adăuga?
I.Pentru că YOKKO este un brand românesc destul de cunoscut la noi aici, mi-ar plăcea ca lumea să spună ca produsele mele se ridica la nivelul produselor oferite de YOKKO și că sunt de calitate și că le apreciază și că merit să fiu în vitrina YOKKO.
Ce aș mai adăuga? Nu știu.... poate și alte produse?
G. Cum va arăta lumea modei în viitor?
I.Sper să nu mai fie nebunia care este acum. Să o luăm mai lent că nu ne grabește nimeni nicăieri pentru că la final toți ajungem la un capăt de drum.
Mi-aș dori să nu ne mai luăm după trenduri și trendul să ni-l facem singuri. Mi-aș dori să apreciem lucrurile făcute aici în țară pentru că sunt designeri care fac treabă foarte bună. Mi-aș dori să nu mai cumpărăm chinezarii. Mi-aș dori ca moda în viitor să fie mai stilată indiferent că e casual, clasică sau elegantă.